O nouă declarație trebuie depusă la Registrul Comerțului - ANUAL!
DECLARATIA DE BENEFICIAR REAL
Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) a publicat in lista de formulare pentru persoanele juridice Declaratia privind beneficiarii reali. Noua masura a fost inclusa in Legea nr. 129/2019 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor. Actul a fost publicat in Monitorul Oficial Partea I nr. 589 din 18 iulie 2019.
Declaratia privind beneficiarii reali
noul formular publicat de ONRC
Conform Legii 129/2019, firmele din Romania care au actiuni la purtator
vor fi nevoite sa isi scoata la vedere proprietarii. Este obligatorie
inregistrarea beneficiarilor reali in Registrul Beneficiarilor Reali,
tinut de Oficiul National al Registrului Comertului.
Beneficiarul real este orice persoana fizica ce detine sau
controleaza in cele din urma clientul si/sau persoana fizica in numele
caruia/careia se realizeaza o tranzactie, o operatiune sau o activitate.
Nerespectarea acestei obligații atrage sancțiuni între 5.000 și 10.000 de lei. Vestea bună este că există o perioadă de tranziție care va permite firmelor deja înființate să depună formularul până la 21 iulie 2020.
Însă această perioadă de tranziție se aplică doar firmelor care
existau, deja, la momentul intrării în vigoare a legii (iulie 2019).
VREI SA DEPUI DECLARATIA DE BENEFICIAR REAL, NOI TE PUTEM AJUTA!
Societățile riscă să fie radiate, administratorul poate fi amendat cu 10.000 lei!
Avand in vedere ca Legea nr. 129/2019 a intrat in vigoare din 21 iulie 2019, termenul de depunere a DECLARATIEI DE BENEFICIAR REAL, pentru firmele deja infiintate, este 21 iulie 2020.
Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1), (2) și (5) din legea menționată sunt stabilite atribuții noi în sarcina Oficiului Național al Registrului Comerțului, care va organiza un registru central în care se vor înregistra date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.În acest sens, persoanele juridice menționate mai sus vor depune la înmatriculare, anual, sau ori de câte ori intervine o modificare, o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul Beneficiarilor Reali.
Nerespectarea de către reprezentantul legal al acestor persoane juridice a obligaţiei de depunere a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Procesul-verbal
de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului
comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage
dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea societăților nr.
31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.